Consultanta Juridica Bucuresti

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de afaceri si Turism, Florin Jianu, a anuntat luni seara, la Brasov, lansarea in perioada urmatoare, a initiativei Startup, de aproximativ 150 de milioane de euro, prin care se vor finanta idei din cateva domenii cheie cum sunt IT-ul, industriile creative si turismul.

“Prin aceasta initiativa finantam, astfel, ideile creatoare ale tinerilor care vor sa dezvolte instrumente suport pentru turism si aici sunt o multime de tineri si o multime de idei care pot sa dinamizeze piata. Prin aceasta initiativa, Romania va fi pusa pe harta antreprenoriala europeana ca o destinatie favorabila atragerii de investitii. Marti, in sedinta de Guvern, vom avea adoptata strategia pentru IMM-uri, Orizont 2020, asa cum vom avea adoptata si o propunere de lege privind investitorii privati. Incercam sa aducem aceste tipuri de instrumente care sa modernizeze mediul de afaceri, sa aduca alternative pentru ceea ce inseamna finantarea si atragerea de investitii straine”, a explicat Jianu, citat de Agerpres.

El a precizat ca programele se adreseaza mai multor categorii de varsta, inclusiv categoria 15-19 ani, in care intra tinerii care se afla pe bancile scolii. “Aici exista niste concepte extrem de interesante cum ar fi firma de exercitiu si intreprinderea simulata. Practic, elevii si studentii simuleaza procesele dintr-o firma reala. Aceste tipuri de abordari vor fi sustinute prin fonduri europene asa cum va fi sustinuta si categoria 19-25 de ani pentru investitiile tip Start-up”, a spus ministrul.
El a mai precizat ca in foarte scurt timp vor incepe finantarile pentru perioada 2014-2020, IMM-urile beneficiind, prin Programul Operational Regional, de aproape 800 de milioane de euro, iar prin Programul Operational de Competitivitate si Programul Operational de Capital uman suma totala se ridica la aproape patru miliarde de euro.

“Ne dorim ca acesti bani sa fie disponibili pietei si atrasi in primii 2-3 ani ai perioadei 2014-2020, pentru a avea timp sa-i implementam si pentru a ajunge la un grad cat mai mare de atrageri de fonduri europene”, a subliniat ministrul pentru IMM-uri.

Ministrul pentru IMM-uri, Mediul de afaceri si Turism participa la Brasov la Adunarea generala a Comisiei Europene pentru Turism care se desfasoara in perioada 6-8 octombrie, la Hotel Aro Palace. Practic, este cea mai importanta organizatie de reprezentare a turismului, formata din 33 de tari, care anual desfasoara aceasta conferinta in cate o tara membra.

Sursa:http://www.business24.ro/start-up/finantare-start-up/florin-jianu-vom-lansa-o-initiativa-startup-de-aproximativ-150-de-milioane-de-euro-1550405