Infiintare firma Bucuresti – Ilfov

În curând, legislaţia românească va permite înfiinţarea, în premieră, a două noi tipuri de societăţi, potrivit unui act normativ publicat anul trecut în Monitorul Oficial. Normele pentru aplicarea acestuia, care asigură completarea cadrului legal pentru apariţia celor două entităţi, respectiv întreprinderea socială şi întreprinderea socială de inserţie, au fost lansate vineri în dezbatere publică de Ministerul Muncii.

Legea nr. 219/2015 privind economia socială, ale cărei prevederi au intrat în vigoare la finalul lunii august a anului trecut şi  care , stabileşte posibilitatea înfiinţării în ţara noastră a două tipuri de entităţi juridice inexistente până acum în legislaţia noastră.

Mai precis, cele două societăţi la care face referire actul normativ sunt întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie, entităţi care trebuie să asigure inserţia profesională a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile şi implicarea acestora în activităţi cu caracter social şi/sau economic.

Totuşi, pentru a se şi putea aplica efectiv, legea are nevoie de norme de aplicare, motiv pentru care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat vineri, în dezbatere publică, un Proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, document ce poate fi consultat pe site-ul instituţiei.

Potrivit actului normativ menţionat anterior, cele două noi tipuri de entităţi care vor apărea în ţara noastră vor contribui la dezvoltarea comunităţilor locale, prin crearea de locuri de muncă pentru persoane defavorizate, provenite din grupuri vulnerabile. Concret, astfel de persoane sunt cele aflate în pericol de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială.

Cum se va obţine atestatul de întreprindere socială?

Proiectul normelor Legii nr. 219/2015 stabileşte că statutul de întreprindere socială se va certifica prin acordarea unui atestat de întreprindere socială, document ce va putea fi obţinut de societăţile cooperative de gradul 1, cooperativele de credit, dar şi de asociaţii, fundaţii, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor sau ale pensionarilor, societăţi agricole, precum şi orice alte categorii de persoane juridice de drept privat care demonstrează că activitatea pe care o desfăşoară are rol social.

Astfel, entităţile interesate vor transmite agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au sediul o cerere pentru acordarea atestatului, al cărei model este prevăzut în proiectul de act normativ lansat de Ministerul Muncii, dar şi actele de înfiinţare şi funcţionare a societăţii.

În termen de 30 de zile de la data înregistrării documentaţiei complete, agenţia de ocupare va soluţiona cererile pentru acordarea atestatului, acesta urmând a fi dobândit de cei care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate în baza unei decizii.

Potrivit actului normativ citat, atestatul va avea o perioadă de valabilitate de cinci ani din momentul emiterii şi va fi identificat prin serie, număr şi data eliberării, fiind tipărit în format tipizat.

Ce obligaţii vor avea întreprinderile sociale atestate?

Odată acordat atestatul, întreprinderile sociale vor avea mai multe obligaţii de îndeplinit, precum:

  • să acţioneze în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
  • să aloce minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
  • să se oblige să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
  • să aplice principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8;
  • să comunice agenţiei de ocupare a forţei de muncă orice modificări ale actelor de înfiinţare sau constitutive, în termen de 15 zile de la modificare;
  • să comunice rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale;
  • să publice, în termen de trei luni de la încheierea anului calendaristic, raportul social anual privind activitatea desfăşurată şi situaţiile financiare anuale în Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale.

Ce este întreprinderea socială de inserţie şi cum se va certifica statutul acesteia?

Cea de-a doua entitate prevăzută să apară în legislaţia românească, întreprinderea socială de inserţie, este, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 219/2015, întreprinderea socială care are permanent cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestora să reprezinte minimum 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor.

Astfel, societăţile care respectă aceste condiţii pot solicita acordarea unei mărci sociale, care va cuprinde certificatul care atestă statutul de întreprindere socială de inserţie, cu o valabilitate de trei ani de la data emiterii, precum şi un element specific de identitate vizuală care se aplică obligatoriu asupra produselor realizate sau a documentelor care demonstrează prestarea unui serviciu.

Pentru a obţine marca socială care atestă statutul de întreprindere socială de inserţie, întreprinderile sociale care vor obține atestatul vor trebui să depună, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au sediul, următoarele documente:

  • cerere pentru acordarea mărcii sociale;
  • situaţia privind personalul angajat cu contract individual de muncă;
  • contractele individuale de muncă ale persoanelor din grupuri vulnerabile;
  • documente care atestă apartenenţa la grupurile vulnerabile.

Obligaţiile care vor reveni întreprinderilor sociale vor fi valabile şi pentru întreprinderile sociale de inserţie, cu menţiunea că acestea din urmă vor trebui să predea, la solicitarea agenţiei de ocupare, în termenul stabilit și comunicat în scris, certificatul eliberat, în situaţia în care marca socială le este retrasă sau anulată.

Care sunt facilităţile de care vor beneficia întreprinderile sociale de inserţie?

Noile reglementări stabilesc că întreprinderile sociale de inserție vor putea fi finanțate din surse publice și/sau private, naționale ori internaționale, potrivit normelor juridice aplicabile fiecăreia dintre categoriile din care fac parte sursele de finanțare.

Întreprinderile sociale de inserție vor beneficia de gratuitate pentru emiterea mărcii sociale și înregistrarea în Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale.

De asemenea, acestea vor putea beneficia de consiliere gratuită și la consituirea sau dezvoltarea afacerii, prin compartimentele de specialitate de la nivelul agenției de ocupare a forței de muncă.

Autoritățile administrației publice locale vor putea acorda următoarele facilități întreprinderilor sociale de inserție:

  • atribuirea unor spații și/sau terenuri aflate în domeniul public al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în scopul desfășurării activităților pentru care le-a fost acordată marca socială.
  • sprijin, în promovarea produselor realizate și/sau furnizate, serviciilor prestate ori lucrărilor executate în comunitate, precum și în identificarea unor piețe de desfacere a acestora;
  • sprijin în promovarea turismului și activităților conexe acestuia, prin valorificarea patrimoniului istoric și cultural local;
  • alte facilități și scutiri de taxe și impozite acordate de autoritățile administrației publice locale, în condițiile legii.

Notă: Potrivit reglementărilor, în scopul asigurării informaţiilor necesare, corecte şi complete cu privire la situaţia şi evoluția domeniului economiei sociale la nivel naţional, va fi înfiinţat Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale, care va fi administrat de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Sursa:http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_42644/In-curand-vor-putea-fi-infiin%C5%A3ate-intreprinderile-sociale-Ce-obliga%C5%A3ii-vor-avea-acestea.html

Consultanta juridica Bucuresti

I. Noţiune

În baza contractului de consultanță juridică, o parte, numită consultant,  oferă servicii de consultanță în domeniul stabilit în contract, și anume cel juridic, clientului, în schimbul achitării de către acesta din urmă a unei remunerații denumite onorariu. Din definiție, dar și din art. 3 din Legea nr. 51/1995 (Legea privind statutul avocatului), se observă că serviciile de consultanță oferite de avocat reprezintă o forma a contractului de antrepriză, având la bază elementul esențial, și anume prețul prestației, în acest caz onorariul.
În cazul contractului avocațial, onorariul este prevăzut în contractul  încheiat în formă scrisă, el fiind stabilit de părți în limitele prevăzute de lege și de statutul profesiei de avocat. Potrivit art.132 și 133 din Statutul Avocaților, onorariul se stabilește în mod liber între avocat și client, în funcție de dificultatea, amploarea și durata cazului pe de-o parte, de vechimea consultantului, timpul de lucru necesar, notorietatea cazului, pe de altă parte. Onorariul poate fi fix și poate consta într-o sumă fixă de bani  pentru o categorie de servicii profesionale, orar, adică poate fi stabilit în unități monetare pentru fiecare oră de servicii profesionale sau onorariu de  succes pentru un rezultat obținut.

II. Formă . Condiţii de validitate .

Caracter juridic . Conţinut

Contractul de consultanță juridică îmbracă forma scrisă, cerută ad  probationem, dobândind dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidență al avocatului. Prin excepție, contractul avocațial poate fi  încheiat și prin orice altă modalitate de comunicare la distanță, care reproduce legal semnăturile părților, data certă fiind data la care consultantul juridic a luat la cunoștință desemnarea contractului de către  client. Tot prin excepție contractul de asistență juridică se poate constitui  într-o scrisoare care să cuprindă raporturile juridice între părți, precum și modalitatea de plată a serviciilor, dar poate fi încheiat și în mod verbal în fața unei autorități sau a unei terțe persoane care poate proba existența acordului de voință între părți. Pe considerentul că forma scrisă a contractului de consultanță juridică este cerută ad probationem, el trebuie să aibă în conținutul său următoarele: 1. datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional și denumirea acestuia; 2. datele de identificare ale clientului; 3. obiectul contractului, care poate fi limitat sau general, dând dreptul  avocatului de a încheia acte de administrare și conservare a patrimoniului clientului; 4. onorariul; 5. atestarea identității clientului sau a reprezentantului acestuia; 6. modul de soluționare a litigiilor între avocat și client;

7. semnăturile părților.

Pe lângă aceste elemente, în lipsa cărora contractul nu este valabil în  ipoteza producerii unei vătămari, trebuie avută în vedere capacitatea clientului de a încheia acte de dispoziție, dar și capacitatea deplină de exercițiu a avocatului, care este esențială, întrucât acesta din urmă își  desfășoară activitatea profesională prin elaborarea și redactarea de acte  juridice, precum și participarea la negocierile referitoare la acestea. Sub aspectul formei, contractul de consultație juridică este un act  consensual, bazându-se pe simplul acord de voință al părților. În raport cu  scopul urmărit de părți, asistența juridică se prezintă ca un act comutativ, întrucât drepturile, obligațiile, cât și prețul prestației sunt stabilite la încheierea contractului, cunoscându-se astfel și întinderea acestora, dar  prezintă și unele caracteristici ale actului aleatoriu, deoarece în cazul obținerii rezultatului propus de către părți, avocatul poate să ceară pe lângă onorariul cuvenit pentru serviciile prestate și onorariul de succes. Contractul de consiliere juridică este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros spre deosebire de contractul de mandat, care la origine este cu titlu gratuit. De menționat ar fi faptul că atât în doctrină, cât și în practică au existat discuții cu privire la natura juridică a reprezentării judiciare care, potrivit Deciziei nr. 486/2003 publicate în Monitorul Oficial nr. 43/19.01.2004, este o activitate ce împrumută elemetele contractului de antrepriză, fiind mai mult o variantă de mandat, însă în prezent se admite aplicarea dreptului comun și în cazul prestațiilor de ordin individual. Conținutul contractului de consultanță juridică cuprinde întinderea drepturilor și obligațiilor părților, cât și modalitatea de remunerare în funcție de serviciul prestat, durata lucrărilor, gravitatea sau dificultatea cazului, rezultatul obținut. Astfel, în exercitarea profesiei sale, dar și în executarea contractului valabil încheiat cu clientul său, avocatul își asumă obligații de diligență. Obligațiile de diligență reprezintă o particularitate a contractului de consultanță ca formă a contractului de antrepriză, întrucât în cazul lucrărilor, contractul se consideră executat în momentul preluării de către client în condițiile stabilite între părți. Astfel, se poate observa că în cazul asistenței juridice, avocatul trebuie să-și reprezinte sau să-și consilieze

clientul cu profesionalism și în interesul acestuia, indiferent dacă rezultatul nu este atins.

O altă particularitate a contractului de consultanță este obiectul său, care constă în consultațiile oferite de avocat, în timp ce contractul de antrepriză are la bază lucrări materiale, dar și prestări servicii (confecționarea de obiecte de uz caznic).
În conținutul contractului de consultanță juridică se menționează, pe lângă onorariul cuvenit, și întinderea puterilor conferite consultantului care are obligația de a se legitima față de terți cu împuternicirea avocațială elaborată în condițiile prevăzute în Statutul Avocatului; astfel el poate să încheie sub semnătură privată sau în formă autentică acte de administrare, conservare sau dispoziție, în numele și pe seama clientului, cu privire la obiectul prevăzut în mod expres în contractul avocațial.

III. Efectele contractului de consultanţă juridică

Potrivit art. 115, 116, 117, 118 din Statut, avocatul, ca reprezentant și/sau sfătuitor al clientului, trebuie să depună toate eforturile pentru promovarea și apărarea libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale acestuia. De asemenea, avocatul trebuie să acționeze cu promptitudine și profesionalism și să-și informeze clientul cu privire la evoluția cazului, păstrând clauza de confidențialitate. În concluzie, se poate observa că, potrivit statutului profesiei de avocat, obligația ce îi incumbă avocatului este de diligență, astfel executarea contractului depinde de eforturile depuse de consultant în cauza pe care o reprezintă, și nu de scopul urmărit, prețul fiind plătit, așa cum am mai menționat, indiferent de rezultatul obținut.

Atât drepturile, cât obligațiile părților rezultă din cuprinsul contractului. Astfel, avocatul, în calitate de prestator de servicii profesionale, are obligația de a respecta, în primul rând, întinderea drepturilor conferite de client prin stipularea lor în actul ce atestă existența acordului de voință între părți. Tot în baza contractului de consultanță 

avocatul trebuie să acționeze în mod independent, activitatea sa fiind orientată numai în interesul clientului.

Art. 114 din Statutul Avocaților subliniază cazurile în care se aduce atingere independenței avocatului, și anume:
a) când există un interes propriu al persoanelor apropiate lui în cauza care  i-a fost încredințată;
b) când avocatul prestează servicii juridice în

scopul de a se face plăcut  magistraților, clienților sau publicului; c) când desfășoară activități avocațiale din simpla complezență;

d) când există presiuni cu privire la păstrarea secretului profesional.

Spre deosebire de contractul de antrepriză, unde antreprenorul își asumă  riscul pentru calitatea dar și rezultatul lucrării, în cazul consultanței, avocatul răspunde doar sub forma abaterii disciplinare pentru conduita nepotrivită profesiei sale. Pe de altă parte, în cazul în care clientul face propuneri ce ar putea avea efecte negative asupra cauzei, avocatul este obligat să-l atenționeze pe acesta sau să denunțe contractul de asistență juridică. În fapt, obligația avocatului se referă la depunerea tuturor diligențelor pentru a-și reprezenta sau sfătui clientul cât mai bine, cu profesionalism, cu tact, fără a-l prejudicia, ținându-l la curent cu mersul lucrărilor efectuate. De asemenea, consultantul are îndatorirea de a-i  comunica orice informație cu privire la cauza pentru care îl reprezintă, dar abținându-se de la instigarea conștientă la fapte infracționale sau frauduloase. În cazul asistenței juridice, avocatul poate să poarte negocieri sau discuții doar în prezența persoanei față de care s-a angajat în a-i reprezenta interesele. Evidența bunurilor care i-au fost încredințate de către client în exercitarea  profesiei vor fi păstrate distinct, cum ar fi cazul fondurilor funciare care sunt ținute în conturi diferite deschise la o instituție financiară legal constituită, cu excepția cazurilor în care printr-o lege sau hotărâre judecătorească se dispune păstrarea lor sub altă modalitate. În ipoteza în care clientul hotărăște ca bunurile ce pot acoperi onorariul avocatului să aibă altă destinație, atunci acesta din urmă are drept de retenție asupra acestora, dar nu în scopul de a-l determina pe client să-i accepte pretențiile materiale. Avansurile de onorariu, cât și cheltuielile realizate pentru îndeplinirea activităților pentru care a fost împuternicit au același regim juridic ca și bunurile clientului, în ideea că ele vor fi onorate dacă avocatul va exercita activitățile pentru care a fost plătit sau atunci când se va face dovada cheltuielii făcute în cauza respectivă, cu excepția cazului în care părțile, în mod special clientul, convin altfel. Indiferent de regimul stabilit de client, sumele luate în avans de către avocat trebuie returnate la încetarea contractului, în cazul în care până la această dată el nu va fi exercitat activitățile pentru care a fost plătit în avans sau nu va fi făcut dovada cheltuielilor acoperite cu sumele avansate de client în acest sens. Lichiditățile încredințate de către client se for depune în conturi bancare, dobânzile fiind cuvenite clientului.

Contractul de asistență încetează prin renunțarea unilaterală a clientului sau, după caz, avocatului, dar nu îl eliberează pe client de la plata onorariului cuvenit sau a cheltuielilor efectuate în interesul său. Atunci când contractul de consultanță juridică încetează, indiferent de motiv, avocatul are obilgația de a lua din timp măsuri pentru a proteja interesele clientului, cum ar fi: notificarea acestuia din timp, acordarea unui timp suficient și rezonabil pentru ca acesta să-și găsească un alt reprezentant, predarea documentelor, precum și a bunurilor aparținând clientului și, nu în ultimul  rând, înștiințarea organelor judiciare. În cazul în care clientul îi datorează restanțe din onorariu acesta are drept de retenție asupra bunurilor, excepție făcând înscrisurile originale.

IV. Considerații finale

Ca o concluzie, transpare ideea că, în ceea ce privește Contractul de  consultanță juridică, acesta este un contract de prestări servicii, însă unul sui generis, având un obiect al prestației special și efecte particulare, totul decurgând din specificul cu totul aparte al profesiei de avocat și, pe cale de consecință, al activității de consultanță avocațială.

Bibliografie

Tratat de drept civil (contracte speciale), Francisc Deak;

Statutul profesiei de avocat actualizat la 31.07.2007; Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

(Visited 4 times, 1 visits today)

Infiintare firma Bucuresti – Ilfov

În curând, legislaţia românească va permite înfiinţarea, în premieră, a două noi tipuri de societăţi, potrivit unui act normativ publicat anul trecut în Monitorul Oficial. Normele pentru aplicarea acestuia, care asigură completarea cadrului legal pentru apariţia celor două entităţi, respectiv întreprinderea socială şi întreprinderea socială de inserţie, au fost lansate vineri în dezbatere publică de Ministerul Muncii.

Legea nr. 219/2015 privind economia socială, ale cărei prevederi au intrat în vigoare la finalul lunii august a anului trecut şi  care , stabileşte posibilitatea înfiinţării în ţara noastră a două tipuri de entităţi juridice inexistente până acum în legislaţia noastră.

Mai precis, cele două societăţi la care face referire actul normativ sunt întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie, entităţi care trebuie să asigure inserţia profesională a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile şi implicarea acestora în activităţi cu caracter social şi/sau economic.

Totuşi, pentru a se şi putea aplica efectiv, legea are nevoie de norme de aplicare, motiv pentru care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat vineri, în dezbatere publică, un Proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, document ce poate fi consultat pe site-ul instituţiei.

Potrivit actului normativ menţionat anterior, cele două noi tipuri de entităţi care vor apărea în ţara noastră vor contribui la dezvoltarea comunităţilor locale, prin crearea de locuri de muncă pentru persoane defavorizate, provenite din grupuri vulnerabile. Concret, astfel de persoane sunt cele aflate în pericol de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială.

Cum se va obţine atestatul de întreprindere socială?

Proiectul normelor Legii nr. 219/2015 stabileşte că statutul de întreprindere socială se va certifica prin acordarea unui atestat de întreprindere socială, document ce va putea fi obţinut de societăţile cooperative de gradul 1, cooperativele de credit, dar şi de asociaţii, fundaţii, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor sau ale pensionarilor, societăţi agricole, precum şi orice alte categorii de persoane juridice de drept privat care demonstrează că activitatea pe care o desfăşoară are rol social.

Astfel, entităţile interesate vor transmite agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au sediul o cerere pentru acordarea atestatului, al cărei model este prevăzut în proiectul de act normativ lansat de Ministerul Muncii, dar şi actele de înfiinţare şi funcţionare a societăţii.

În termen de 30 de zile de la data înregistrării documentaţiei complete, agenţia de ocupare va soluţiona cererile pentru acordarea atestatului, acesta urmând a fi dobândit de cei care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate în baza unei decizii.

Potrivit actului normativ citat, atestatul va avea o perioadă de valabilitate de cinci ani din momentul emiterii şi va fi identificat prin serie, număr şi data eliberării, fiind tipărit în format tipizat.

Ce obligaţii vor avea întreprinderile sociale atestate?

Odată acordat atestatul, întreprinderile sociale vor avea mai multe obligaţii de îndeplinit, precum:

  • să acţioneze în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
  • să aloce minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
  • să se oblige să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
  • să aplice principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8;
  • să comunice agenţiei de ocupare a forţei de muncă orice modificări ale actelor de înfiinţare sau constitutive, în termen de 15 zile de la modificare;
  • să comunice rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale;
  • să publice, în termen de trei luni de la încheierea anului calendaristic, raportul social anual privind activitatea desfăşurată şi situaţiile financiare anuale în Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale.

Ce este întreprinderea socială de inserţie şi cum se va certifica statutul acesteia?

Cea de-a doua entitate prevăzută să apară în legislaţia românească, întreprinderea socială de inserţie, este, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 219/2015, întreprinderea socială care are permanent cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestora să reprezinte minimum 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor.

Astfel, societăţile care respectă aceste condiţii pot solicita acordarea unei mărci sociale, care va cuprinde certificatul care atestă statutul de întreprindere socială de inserţie, cu o valabilitate de trei ani de la data emiterii, precum şi un element specific de identitate vizuală care se aplică obligatoriu asupra produselor realizate sau a documentelor care demonstrează prestarea unui serviciu.

Pentru a obţine marca socială care atestă statutul de întreprindere socială de inserţie, întreprinderile sociale care vor obține atestatul vor trebui să depună, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au sediul, următoarele documente:

  • cerere pentru acordarea mărcii sociale;
  • situaţia privind personalul angajat cu contract individual de muncă;
  • contractele individuale de muncă ale persoanelor din grupuri vulnerabile;
  • documente care atestă apartenenţa la grupurile vulnerabile.

Obligaţiile care vor reveni întreprinderilor sociale vor fi valabile şi pentru întreprinderile sociale de inserţie, cu menţiunea că acestea din urmă vor trebui să predea, la solicitarea agenţiei de ocupare, în termenul stabilit și comunicat în scris, certificatul eliberat, în situaţia în care marca socială le este retrasă sau anulată.

Care sunt facilităţile de care vor beneficia întreprinderile sociale de inserţie?

Noile reglementări stabilesc că întreprinderile sociale de inserție vor putea fi finanțate din surse publice și/sau private, naționale ori internaționale, potrivit normelor juridice aplicabile fiecăreia dintre categoriile din care fac parte sursele de finanțare.

Întreprinderile sociale de inserție vor beneficia de gratuitate pentru emiterea mărcii sociale și înregistrarea în Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale.

De asemenea, acestea vor putea beneficia de consiliere gratuită și la consituirea sau dezvoltarea afacerii, prin compartimentele de specialitate de la nivelul agenției de ocupare a forței de muncă.

Autoritățile administrației publice locale vor putea acorda următoarele facilități întreprinderilor sociale de inserție:

  • atribuirea unor spații și/sau terenuri aflate în domeniul public al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în scopul desfășurării activităților pentru care le-a fost acordată marca socială.
  • sprijin, în promovarea produselor realizate și/sau furnizate, serviciilor prestate ori lucrărilor executate în comunitate, precum și în identificarea unor piețe de desfacere a acestora;
  • sprijin în promovarea turismului și activităților conexe acestuia, prin valorificarea patrimoniului istoric și cultural local;
  • alte facilități și scutiri de taxe și impozite acordate de autoritățile administrației publice locale, în condițiile legii.

Notă: Potrivit reglementărilor, în scopul asigurării informaţiilor necesare, corecte şi complete cu privire la situaţia şi evoluția domeniului economiei sociale la nivel naţional, va fi înfiinţat Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale, care va fi administrat de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Sursa:http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_42644/In-curand-vor-putea-fi-infiin%C5%A3ate-intreprinderile-sociale-Ce-obliga%C5%A3ii-vor-avea-acestea.html