Cum se majoreaza capitalul social la SRL?

Conform avocatnet.ro, majorarea capitalului social este o practică uzuală a societăților comerciale, înregistrată destul de des la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) . Așa cum prevăd reglementările în vigoare, această mențiune poate fi efectuată în cazul societăților cu răspundere limitată, societăților pe acțiuni, în cazul societăților listate la bursă ori în situația în care aceasta se face prin aportul unor imobile terenuri sau bunuri mobile.

Actul normativ prevede că, atât în cazul societăților pe acțiuni (SA), cât și în cazul societăților cu răspundere limitată (SRL), capitalul social se poate majora prin emisiunea de acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau în natură. Acţiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale, precum şi a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.

Cât privește mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acțiunilor, conform Legii societăților, aceasta „poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor acționarilor, în afară de cazul când este realizată prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune”.

Procedura în cazul societăților pe acțiuni este mai stufoasă, iar legea în vigoare stipulează că, în acest caz, majorarea capitalului social poate fi făcută cu respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea societăţii.

Prin urmare, la art. 212 din legea aflată în vigoare se precizează că, în caz de subscripție publică, prospectul, prospectul de emisiune, purtând semnăturile autentice a doi dintre membrii consiliului de administrație, respectiv dintre membrii directoratului, va fi depus la registrul comerțului și va cuprinde:

  • data și numărul înmatriculării societății în registrul comerțului;
  • denumirea și sediul societății;
  • capitalul social subscris și vărsat;
  • numele și prenumele administratorilor, respectiv ale membrilor diectoratului și consiliului de supraveghere, cenzorilor sau, după caz, auditorului financiar și domiciliul lor;
  • ultima situație financiară aprobată, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari;
  • dividendele plătite în ultimii cinci ani sau de la constituire, dacă, de la această dată, au trecut mai puțin de cinci ani;
  • obligațiunile emise de societate;
  • hotărârea adunării generale privitoare la noua emisiune de acțiuni, valoarea totală a acestora, numărul și valoarea lor nominală, felul lor, relații privitoare la aporturi, altele decât în numerar, și avantajele acordate acestora, precum și data de la care se vor plăti dividendele.

În cazul majorării capitalului social al unei societăți prin ofertă publică de valori mobiliareși/sau prin acordarea posibilității acționarilor de a-și tranzacționa drepturile de preferință pe piața de capital, această operațiune se va face în conformitate cu legislația specifică pieței de capital.

Dacă majorarea capitalului social se face prin aporturi în natură, adunarea generală care a hotărât aceasta va propune judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor experţi pentru evaluarea acestor aporturi, în condiţiile art. 38 şi 39 din Legea societăților.

Răspunderea în solidar la majorarea capitalului social

Răspunderea în cazul majorării capitalului social prin ofertă publică a fost stabilită de Legea 441/2006. Astfel, administratorii, respectiv membrii directoratului, sunt solidar răspunzători pentru exactitatea celor arătate în prospectul de emisiune, în publicaţiile făcute de societate sau în cererile adresate oficiului registrului comerţului, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind piaţa de capital.

Important! La majorarea capitalului social nu sunt acceptate aporturi în creanţe.

Potrivit art. 84 din Legea societăților, asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât timp societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au fost aduse. Dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, în afară de daune, răspunde de suma datorată, cu dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor.

Trebuie spus și că legea stipulează ca în cazul în care majorarea capitalului social este„efectuată pentru realizarea unei fuziuni sau divizări şi pentru efectuarea, dacă este cazul, a plăţilor în numerar către acţionarii/asociaţii societăţii absorbite sau divizate, nu este necesară întocmirea raportului prevăzut la alin. (1) (art. 215, despre evaluarea aporturilor în natură – n. red.), dacă proiectul de fuziune sau divizare a fost supus examinării unui expert independent”.

Decizia de majorare a capitalului se publică în Monitorul Oficial

După depunerea raportului de expertiză și în baza concluziilor experților, adunarea generală extraordinară poate hotărî majorarea capitalului social. Hotărârea adunării generale trebuie să cuprindă descrierea aporturilor în natură, numele persoanelor ce le efectuează şi numărul acţiunilor ce se vor emite în schimb. Conform legii, acţiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, în primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă.

Exercitarea dreptului de preferinţă se va putea realiza numai în cadrul termenului hotărât de adunarea generală sau de consiliul de administraţie, respectiv directorat, dacă actul constitutiv nu prevede alt termen. În toate situaţiile, termenul acordat pentru exercitarea drepturilor de preferinţă nu poate fi mai mic de o lună de la data publicării hotărârii adunării generale, respectiv a deciziei consiliului de administraţie/directoratului, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. După expirarea acestui termen, acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului. De aceea, stipulează legea, orice majorare a capitalului social efectuată fără a fi publicată în prealabil în Monitor este anulabilă.

Hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social produce efecte numai în măsura în care este adusă la îndeplinire în termen de un an de la data adoptării.

Acţiunile emise în schimbul aporturilor în numerar vor trebui plătite, la data subscrierii, în proporţie de cel puţin 30% din valoarea lor nominală şi, integral, în termen de cel mult trei ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale. Tot în cel mult trei ani vor trebui plătite acţiunile emise în schimbul aporturilor în natură.

Ce conține dosarul care se depune la Registrul Comerțului

Asociații sau administratorii trebuie să depună la Registrul Comerțului o serie de acte pentru înregistrarea mențiunii privind majorarea capitalului social al unei societăți. Dosarul trebuie să conțină:

  • cererea de înregistrare, în original;
  • actul care modifică actul constitutiv, în original;
  • dovada dreptului de proprietate al asociatului/acționarului/membrului persoanei juridice asupra aportului în natură (fotocopie certificată). Dacă aportul reprezintă un imobil, se atașează și extrasul de carte funciară în original. Pentru aporturile în numerar este necesară foaia de vărsământ, ordin de plată sau chitanța CEC. Iar pentru aporturile în natură subscrise la capitalul social trebuie depus la dosar titlul de proprietate, inclusiv certificatul de sarcini al bunurilor. În cazul unei SRL cu asociat unic se atașează și raportul de evaluare a bunurilor, întocmit de persoane autorizate;
  • raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat de directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana sau persoanele desemnate, în original. În cazul SRL-urilor constituite cu asociat unic, dacă există aporturi în natură, se solicită în prealabil numirea de către directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana sau persoanele desemnate a unui expert contabil pentru evaluarea acestora. În acest caz, se plătește taxa de registru;
  • un document important ce trebuie depus la dosar este cel cu care se face dovada efectuării vărsămintelor aporturilor la capitalul social (fotocopii). Pentru aporturile în numerar se depune foaia de vărsământ, ordin de plată, chitanță CEC etc. Pentru aporturile în natură, dosarul va conține titlul de proprietate din care să rezulte că asociaţii/acţionarii sunt titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor în natură aportate la capitalul social şi raportul de expertiză privind evaluarea aporturilor în natură, întocmit de către persoanele autorizate (fotocopii). În cazul aporturilor în creanțe lichide și exigibile, deținute de asociați sau acționari, constituite prin subscriere integrală și simultană: titlurile de creanță, raportul de expertiză, raportul administratorilor și cenzorilor. Pentru majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune se mai depun: bilanţul contabil sau, după caz, balanţa contabilă de verificare certificate către persoanele autorizate, potrivit legii, iar în cazul SA şi SCA raportul cenzorilor şi administratorilor;
  • actul constitutiv actualizat este un document obligatoriu ce trebuie depus la dosar în cazul unei majorări de capital;
  • prospectul de emisiune având semnăturile a doi dintre administratori, respectiv a doi membri ai directoratului, în caz de subscripție publică (în fotocopie). În cazul societăților reglementate de legislația pieței de capital prospectul de emisie va fi avizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în formă autentică. Despre acest prospect, găsiți mai multe detalii pe site-ul ONRC.

Nu uitați de dovezile privind taxele legale. Trebuie plătită o taxă de registru, în valoare de220 de lei și o altă taxă de 132 de lei, care reprezintă un procent aplicat taxei de registru, 50% Fondul de lichidare și 10% Fondul de buletin, conform Legii nr. 85/2014.

De asemenea, mai trebuie achitat și tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

Cazuri particulare

În cazul majorării capitalului social al unei societăți se întâlnesc și unele cazuri particulare. Dacă este cazul, în astfel de situații, dosarul depus la ONRC va conține și alte documente, după cum urmează:

  • hotărârea adunării generale a acţionarilor prin care se limitează sau se ridică dreptul de preferinţă, pentru publicare în Monitorul Oficial şi menţionare în registrul comerţului;
  • decizia consiliului de administraţie/directoratului de restrângere sau ridicare a dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, pentru publicare în Monitorul Oficial;
  • în cazul majorării capitalului social prin ofertă publică primară sau pe bază de prospect de subscriere simplificat, dovada notificării adresate de societate Autorității de Supraveghere Financiară cu privire la rezultatele ofertei publice. Dacă majorarea capitalului social se face prin subscripție publică, în prealabil, se vor depunne documentele prevăzute de art. 212 alin. (2) din legea societăților comerciale;
  • situaţiile financiare şi balanţa în cazul majorării capitalului social prin încorporarea rezervelor/beneficiilor/primelor de emisiune (fotocopie);
  • actul doveditor al creanţei, situaţiile financiare şi balanţa, după caz, în situaţia în care majorarea capitalului social se efectuează prin conversia unor creanţe certe, lichide şi exigibile asupra societăţii (fotocopie);
  • dovezile privind emiterea, subscrierea şi plata obligaţiunilor, hotărârea adunării generale privind emiterea de obligaţiuni convertibile în acţiuni şi hotărârea corespunzătoare a adunării generale a obligatarilor, în cazul în care majorarea capitalului social se efectuează prin conversia obligaţiunilor în acţiuni;
  • declaraţii pe proprie răspundere date de către noii asociaţi care prin majorare au dobândit părţi sociale din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile legale pentru deţinerea acestor calităţi (în original);
  • declaraţia autentică pe propria răspundere a persoanei fizice cetăţean străin în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România din care să rezulte că nu are datorii fiscale (în original şi, după caz, traducerea făcută de o persoană autorizată, legalizată la un notar, pentru asociaţii care intră în societate;
  • certificat, original sau copie certificată şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public, de la registrul în care este înmatriculată persoana juridică din străinătate, care să ateste existenţa acesteia;
  • avizele prealabile prevăzute de legile speciale (în original);
  • împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (în original).

Important! Potrivit datelor furnizate de registrul comerțului, societățile coperative și cooperativele agricole care vor să-și majoreze capitalul social vor înregistra mențiunea în Registrul comerțului. Modificarea va fi publicată în Monitorul Oficial numai dacă este cazul și atunci când prevede legea, la cererea reprezentanților legali sau împuterniciților acestora. Altfel, soluționarea cererii revine în competența directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei care poate dispune administrarea altor acte decât cele enumerate.

Stiati ca?

Acum puteti infiinta o firma fara batai de cap si fara costuri exagerate cu ajutorul unui consultant? Daca doriti un consultant pentru infiintare firma, ne puteti apela la numarul 0724.113.188. Pentru mai multe informatii despre modalitatea de inmatriculare a unei societati va recomandam sa cititi si articolele:

(Visited 138 times, 1 visits today)